Dosar 5075/226/2018 din 13.11.2018

reziliere contract ş.a.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5075/226/2018
Data dosar:
13.11.2018
Instanta:
Judecătoria Făgăraș
Departament:
JUDECATORIA FAGARAS
Obiect:
reziliere contract ş.a.
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C6-CIVIL+FOND FUNCIAR+MINORI
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta UAT COMUNA ŞOARŞ, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE PĂŞUNAT VALEA FELMERULUI, şi în consecinţă: Constată că a intervenit rezilierea contractului de închiriere nr.1879/8.05.2015 intervenit între reclamantă şi pârâtă. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma totală de 52.315,15 lei, din care 49.177 lei reprezentând debit principal datorat, respectiv taxă teren extravilan şi chirie neachitată şi 3.138,5 lei, reprezentând accesorii la debitul principal calculate până la data introducerii acţiunii, precum şi obligarea pârâtei la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,01% pe zi, calculate începând cu data introducerii acţiunii până la plata efectivă a debitului principal datorat. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 3000 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată azi, 30 octombrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 2094/2019 din 30.10.2019
  • Sedinta din data de 16.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C6-CIVIL+FOND FUNCIAR+MINORI
  • Amână pronunţarea

    am. pr. la data de 30.10.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019
  • Sedinta din data de 04.09.2019 la ora 8:30

    Complet: C6-CIVIL+FOND FUNCIAR+MINORI
  • Amână cauza

    amână cauza pentru lipsă apărare

    Incheiere de sedinta din 04.09.2019
  • Sedinta din data de 12.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C6-CIVIL+FOND FUNCIAR+MINORI
  • Amână cauza

    Termen acordat pentru ca reclamanta să depună la dosar copie de pe Hotărârile Consiliului Local Şoarş nr.51/23.06.2017 şi nr.34/20.04.2017, precum şi copia Hotărârii nr.2367/07.12.2017 a Tribunalului Braşov, invocate în răspunsul la interogator.

    Incheiere de sedinta din 12.06.2019
  • Sedinta din data de 08.05.2019 la ora 8:30

    Complet: C6-CIVIL+FOND FUNCIAR+MINORI
  • Amână cauza

    Termen acordat faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta reclamantei

    Incheiere de sedinta din 08.05.2019
  • Sedinta din data de 20.03.2019 la ora 8:30

    Complet: C6-CIVIL+FOND FUNCIAR+MINORI
  • Amână cauza

    fata de cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă

    Incheiere de sedinta din 20.03.2019
  • Sedinta din data de 20.02.2019 la ora 8:30

    Complet: C6-CIVIL+FOND FUNCIAR+MINORI
  • Amână cauza

    PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR

    Incheiere de sedinta din 20.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD