O** B*** R****** S* L* S********* D* A*********** S* A********
IntimatP***** G*******
RecurentP***** I******
RecurentConstată nul recursul formulat de P***** G******* şi P***** I******, împotriva deciziei civile nr. 279/2018 din 20 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă. Obligă recurenţii să plătească intimatei suma de 2397, 27 lei, cheltuieli de judecată din recurs. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.04.2019.
Hotarare 375/2019 din 16.04.2019Amână pronunţarea la data de 16.04.2019. Soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2019În temeiul art. 520 alineat (4) Cod procedură civilă dispune suspendarea judecăţii recursului, până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizării Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 82032/299/2015, înregistrate la 11.10.2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2658/1/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind admisibilitatea recursurilor. Cu recurs separat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04 decembrie 2018.
Incheiere suspendare din 04.12.2018Constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 413 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Repune cauza pe rol şi stabileşte termen la data de 4.12.2018, cu citarea părţilor. Se va pune în discuţia contradictorie a părţilor măsura suspendării judecării recursului, raportat la prevederile art. 520 alin. 4 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.10.2018.
Incheiere de sedinta din 23.10.2018Instanţa amână pronunţarea cauzei la data de 23 octombrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică azi, 09 octombrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2018