G***** I* G*******
InculpatÎn baza disp. art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul GULUŢĂ GHIORGHI, la pedeapsa de 9 ( nouă ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 2 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Constată că datorită stării de sănătate inculpatul se află în imposibilitatea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor impuse sau al săvârşiri altei infracţiuni. În baza art. 114 lit. b din OUG nr. 195/2002, prezenta hotărâre rămasă definitivă se comunică la IPJ Botoşani – Serviciul Poliţiei Rutiere. În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 480 lei cheltuieli judiciare către stat ( incluzând şi contravaloarea buletinului de analiză toxicologică în sumă de 372,92 lei ). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, conform disp. art. 410 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.09.2018
Hotarare 1051/2018 din 24.09.2018Amână pronunţarea pe 24 septembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică din 12 septembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.09.2018Amână pronunţarea la data de 12 septembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică din 5 septembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2018Pentru ca apărătorul ales al inculpatului să depună la dosar înscrisuri medicale din care să rezulte imposibilitatea inculpatului de a presta muncă în folosul comunităţii, amână cauza şi acordă termen la data de 5 septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 13.06.2018