C***** C*********
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** S******
Apelant PârâtAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 713/7.05.2018 a Tribunalului Suceava în sensul că: Admite în parte contestaţia. Obligă intimata C*** J******** D* P***** S****** la emiterea unei noi decizii de pensionare în favoarea contestatorului prin care să valorifice la calculul pensiei acestuia sumele prevăzute în adeverinţa nr. IS2/T2/6/1/139/2015 emisă de SNTFC – CFR Călători SA – SRTFC Iaşi – Depoul Suceava cu titlu de: ore aşteptare, ore şcoală, concediu de odihnă, concediu medical, spor muncă grea, spor ore festive, ore festive suplimentare, adaosuri. Respinge cererea contestatorului de valorificare a adeverinţei nr. 4-L.1/2389/19.05.2015 emisă de SNTFM ”CFR Marfă” SA – Sucursala Marfă Moldova – Depoul Locomotive Paşcani, ca nefondată. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Respinge cererea intimatului de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată din apel ca nefondată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1363/2018 din 19.12.2018Amână pronunţarea la data de 19.12.2018, ora 12,00. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2018