B*** E***
Apelant ReclamantC*** D* P***** S********* A M*********** A********* I******
Intimat PârâtC****** D* C********** P***** A M*****
Intimat PârâtAdmite, ca fondat, apelul declarat de contestatorul B*** E*** împotriva sentinţei civile nr. 505/2018 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 5109/107/2017. Schimbă, în parte, sentinţa apelată, în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de contestatorul B*** E*** în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii Sectorială a MAI şi Comisia de Contestaţii a MAI, şi în consecinţă anulează în parte decizia nr. 135153/24.05.2017 privind recalcularea pensiei militare de stat şi hotărârea nr. 14755/20.07.2017 de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei. Obligă pârâta Casa de Pensii Sectorială a MAI să valorifice, la recalcularea pensiei militare de stat a reclamantului, şi sporul de dispozitiv de care acesta a beneficiat în perioada 01.07.1989 – 31.12.1989. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
Hotarare 56/2019 din 23.01.2019Termen la data de 23.01.2019 în vederea administrării probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 07.11.2018