H******* C*******
CondamnatAdmite sesizarea biroului executări penale. Constată caracterul de infracţiuni concurente pentru cele faţă de care s-a pronunţat Judecătoria Brad prin SP nr. 39/2017 şi Judecătoria Cîmpeni prin SP nr. 145/2017. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin SP. a Judecătoriei Brad , în pedepsele componente. Contopeşte pedepsele aplicate de cele două instanţe şi aplică pedeapsa de 8 luni închisoare la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an şi 10 luni închisoare, astfel că pedeapsa finală care se aplică va fi de 2 ani şi 6 luni închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate , stabilindu-se termen de supraveghere de 4 ani. Stabileşte măsurile şi obligaţiile care trebuie executate de către inculpat. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Hotarare 43/2018 din 13.03.2018la solicitarea condamnatului pentru a se putea prezenta şi pentru apărare
Incheiere de sedinta din 20.02.2018Amânat în vederea comunicării certificatului de cazier judiciar al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018