A** V** S**
CreditorO*** R******** S** P*** M******* H***** M****
DebitorRespinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii invocată de debitor prin întâmpinare. Admite în parte cererea de emitere a unei ordonanţe de plată, astfel cum a fost precizată, formulată de creditorul ABC VAL S.R.L în contradictoriu cu debitorul ONIX RESIDENCE S.R.L. Ordonă debitorului să plătească creditorului, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma de 65.963,83 lei (TVA inclus) reprezentând valoare neachitată pentru lucrările executate în temeiul contractelor nr. 427/11.08.2017, respectiv nr. 431/16.08.2017, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,01%/zi de întârziere, calculate asupra sumei de 65.963,83 lei, începând cu data de 29.01.2018 (data comunicării notificării nr. C01-47/29.01.2018) şi până la achitarea efectivă a debitului principal, fără ca penalităţile să depăşească valoarea acestuia. Ordonă debitorului să restituie creditorului suma de 27.551,86 lei reprezentând garanţie de bună execuţie. Obligă debitorul la plata către creditor a sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.05.2018.
Hotarare 5382/2018 din 16.05.2018Amana pronuntarea la data de 16.05.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată în sedinta publica astazi, 02 Mai 2018, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.05.2018Amana pronuntarea la data de 02.05.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată în sedinta publica astazi, 19 Aprilie 2018, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2018