R**** I***
ReclamantS* D***** M P*** S**
PârâtAdmite în parte ac?iunea civilă având ca obiect ”reziliere contract arendă; pretenţii” formulată de reclamantul R**** I***, astfel cu a fost modificată la data de 28.06.2018, în contradictoriu cu pârâta S* D***** M P*** S**, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J07/313/30.06.2003, CUI 15553505, cu sediul în comuna Manoleasa, judeţul Botoşani. Dispune obligarea pârâtei să îi achite reclamantului suma de 80 lei reprezentând impozitul în procent de 16%, datorat de către reclamant către ANAF, aferent sumei de 500 lei reprezentând contravaloare arendă pentru anul 2017. Respinge ca neîntemeiată cererea de reziliere a contractului de arendă nr. 09 din 01.03.2017 încheiat între reclamantul R**** I*** şi pârâta S* D***** M P*** S**. Respinge ca prematur introdusă cererea privind obligarea pârâtei la plata contravalorii arendei şi a impozitului de 16% pe venitul din arendă, aferente anului 2018. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 70 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a se depune la Judecătoria Săveni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 07.02.2019.
Hotarare 162/2019 din 07.02.2019Amână pronunţarea la data de 07.02.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.01.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2019Amână pronunţarea la data de 23.01.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2019Amână cauza pentru a da posibilitate pârâtei să ia cunoştinţă de cererea de modificare a acţiunii şi pentru achitarea de către reclamant a diferenţei de taxă timbru, de 45,60 lei.
Incheiere de sedinta din 17.10.2018