C*** J******** D* P***** A****
Intimat PârâtG***** D******* L* C*** A** S******* I** L****
Petent ReclamantAdmite apelul formulat de reclamantă. Respinge apelul formulat de pârâtă, ca nefondat. Schimbă în parte sentinţa, în sensul că admite în tot acţiunea. Obligă pârâta să stabilească drepturile de pensie ale reclamantei prin aplicarea indicelui de corecţie prevăzut de art.170 din Legea nr.263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr.310783/26.02.2013 şi să-i achite diferenţele de pensie rezultate, începând cu data de 18.07.2014. Menţine în rest sentinţa. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei.
Hotarare 874/2020 din 09.06.2020Termen preschimbat la data de 09 iunie 2020, potrivit rezoluţiei din data de 16 martie 2020.
Menţine măsura suspendării dispusă prin încheierea din 26 iunie 2018. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, recurs ce se va depune la Curtea de Apel Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere suspendare din 02.04.2019Sesizează Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art.170 din Legea nr.263/2010. Suspendă judecata apelului până la soluţionarea excepţiei. Cu recurs, în ceea ce priveşte suspendarea, pe toată durata acesteia. Cererea se depune la Curtea de Apel. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere suspendare din 26.06.2018Amână judecarea cauzei la data de 26 iunie 2018, pentru când, în baza dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă, părţile au termen în cuno?tin?ă. Se emite adresă către apelanta-pârâtă pentru a-şi exprima, în scris, poziţia sa procesuală faţă de punctul de vedere privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.170 din Legea nr.263/2010, depus la termenul de astăzi de către apărătorul apelante-reclamante. Anexat adresei se vor comunica notele scrise formulate în acest sens. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2018, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018