Dosar 5261/312/2018 din 17.10.2018

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5261/312/2018
Data dosar:
17.10.2018
Instanta:
Judecătoria Slobozia
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.11.2018 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 penal
  • admite cererea

    Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Slobozia, jud. Ialomiţa. Dispune liberarea condiţionată a petentului – condamnat C******* T******, pentru restul rămas neexecutat din executarea pedepsei de 7 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 59/2017 pronunţată de Judecătoria Feteşti. Atrage atenţia condamnatului asupra conduitei sale viitoare, în sensul posibilităţii revocării liberării condiţionate în caz de comitere a unei noi infracţiuni în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei. În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

    Hotarare 679/2018 din 14.11.2018
  • Sedinta din data de 31.10.2018 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 penal
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea petentului de amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.

    Incheiere de sedinta din 31.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD