C****** N******* G***
InculpatB***** D***** S*****
InculpatA************ J******** A F******** P****** D********
Parte civilăA*******
Parte civilăD******* G******* R******** A F********* P****** P*******
Parte civilăRespinge ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Căpraru Niculina-Gica şi Bacriu Daniel-Silviu. În baza art. 346 alin.2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 301/P/2012 emis la data de 12.12.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa privind pe inculpaţii Căpraru Niculina-Gica şi Bacriu Daniel-Silviu, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (30 de acte materiale) şi art. 5 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţi sub aspectul infracţiunilor susmenţionate. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.03.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 19.03.2019Admite cererea formulată de către procurorul de şedinţă privind amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de cererile şi excepţiile depuse la acest termen de judecată. Acordă termen de judecată la data de 19.03.2019. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 19.02.2019.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019Admite cererea formulată de către avocatul inculpaţilor privind amânarea cauzei pentru a studia actele şi lucrările dosarului. Acordă termen de judecată la data de 19.02.2019. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 22.01.2019.
Incheiere de sedinta din 22.01.2019