Dosar 5292/118/2018 din 03.09.2018

drepturi băneşti DEF


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5292/118/2018
Data dosar:
03.09.2018
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti DEF
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.02.2019 la ora 08:30

    Complet: L.M.3
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamantul GORAŞ IORGU în contradictoriu cu pârâtul GRUP SERVICII PETROLIERE SHIPYARD SRL, având ca obiect drepturi băneşti. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 12.256,00 lei, reprezentând drepturi salariale restante, aferente perioadei octombrie 2017 – ianuarie 2018, sumă ce actualizează cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale, începând cu data scadentă a fiecăruia dintre debitele componente şi până la plata efectivă a acestora. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26 februarie 2019.

    Hotarare 536/2019 din 26.02.2019
  • Sedinta din data de 12.02.2019 la ora 08:30

    Complet: L.M.3
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 26.02.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.02.2019
  • Sedinta din data de 31.01.2019 la ora 08:30

    Complet: L.M.3
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 12.02.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.01.2019
  • Sedinta din data de 17.01.2019 la ora 12:30

    Complet: L.M.3
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 31.01.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD