C**** G******* I***
InculpatÎn baza art. 396, al. 1 şi 2 C. pr. pen. şi art. 228, al. 1 – art. 229, al. 1, lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 396, al. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul C**** G******* I***, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 65, al. 1 C. pen. raportat la art. 66, al. 1 lit. a şi b C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 67, al. 1 C. pen. raportat la art. 66, al. 1, lit. a şi b C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul art. 72, al. 1 C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată a duratei reţinerii de 24 ore din data de 17.04.2018, ora 1430, până la data de 18.04.2018, ora 1430. În baza art. 91, al. 1 şi art. 92, al. 1 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani pentru inculpat. În baza art. 93, al. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, al. 2, lit. b C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Malovăţ, jud. Mehedinţi sau Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile lucrătoare. În baza art. 91, al. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 399, al.1 C. pr. pen. menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul C**** G******* I***, prin Ordonanţa din data de 18.04.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. Severin în dosarul nr. 1241/P/2018 şi modificată prin încheierea nr. 860 din data de 03.07.2018 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin. În baza art. 274, al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275, al. 6 C. pr. pen. Suma de 260 lei reprezentând onorariul pentru avocat Vătuiu Ramona, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 2663 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 03.09.2018, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.10.2018 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Hotarare 1770/2018 din 16.10.2018Pentru probatoriu, acordă termen la 16.10.2018.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018