S*** E******* S*****
DebitorP***** I***** I********** M***** U**** C* A****** N** 2****** A**** C** 2*******
LichidatorA** T****
CreditorA************ J******** A F********* P****** B****
CreditorPentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, în care va prezenta demersurile efectuate şi demersurile ce urmează a fi efectuate în continuare, la care va ataşa toate publicaţiile, inclusiv dovada publicării în B.P.I. a raportului de activitate întocmit, precum şi înscrisurile emise, neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic putând duce la aplicarea unei amenzi. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciului Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar, să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 10.11.2022În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea la Serviciul Arhivă, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar şi să-l publice în B.I.P., dovezile de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 28.04.2022Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea Serviciului Arhivă, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar şi să îl publice în B.P.I., dovezile de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 02.12.2021În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l publice în B.I.P., dovezile de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 30.09.2021În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 29.04.2021În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 26.11.2020În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le însereze într-un raport pe care să-l comunice, cu conţinut declarat, cu petenţii şi să-l publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 25.06.2020Ia act de Decizia nr. 16/11.02.2019 a creditorului majoritar A.J.F.P. TIMIŞ prin care a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar definitiv practicianul în insolvenţă S.C.P. MAGISTER S.P.R.L. Respinge cererea formulată de PROMPT INSOLV I.P.U.R.L. de prorogare a cererii de înlocuire formulată de S.C.P. MAGISTER S.P.R.L., având în vedere că nu s-a ob?inut suspendarea efectelor deciziei creditorului majoritar. Dispune fostului lichidator judiciar PROMPT INSOLV I.P.U.R.L. să-i predea actualului lichidator judiciar S.C.P. MAGISTER S.P.R.L., cu proces - verbal de predare - primire toate actele efectuate în prezenta procedură. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze ?i să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le comunice cu peten?ii ?i să le publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. Prorogă soluţionarea cererii de înlocuire a practicianului în insolvenţă.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019Deschide procedura simplificată. Desemnează lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă PROMPT INSOLV IPURL.
Hotarare intermediara 1479/2018 din 06.12.2018