S****** E***** M****** l* a** G******* A****** I****
ReclamantU************ D* P***** Ş* G*** P*******
PârâtM********* E******** N********
PârâtRespinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtul M********* E******** N******** prin întâmpinare. Admite acţiunea. Obligă pârâta Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti să-i plătească reclamantei suma de 21.960 lei, reprezentând un procent de 95% din valoarea diferenţelor salariale la care are dreptul în temeiul Legii nr. 85/2016, actualizată cu indicele de inflaţie publicat în luna în care are loc plata acestor drepturi, plus dobânda legală aferentă acestor drepturi băneşti, practicată de BNR, de 9%, pentru fiecare an de întârziere. Obligă pârâtul M********* E******** N******** să asigure finanţarea pârâtei Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti în vederea efectuării plăţii drepturilor salariale susmenţionate. Ia act că reclamanta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Prahova.
Hotarare 299/2019 din 12.02.2019