I**** A******** T*****
ContestatorB***** A************* D* A*********** D** R****** – P*** R***** L****
IntimatAdmite excepţia de netimbrare a acţiunii, invocată din oficiu. Anulează contestaţia la executare formulată de contestatorul I**** A******** T***** în contradictoriu cu intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România Bucureşti, ca netimbrată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.01.2020.
Hotarare 239/2020 din 21.01.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 21 ianuarie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 ianuarie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.01.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 14 ianuarie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 ianuarie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.01.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 7 ianuarie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 decembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 23 decembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 decembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 12 decembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 noiembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 28 noiembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 14 noiembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 octombrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.10.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 31 octombrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 octombrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 17 octombrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 3 octombrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2019Pt. a rămâne definitivă soluţia pronunţată în ajutorul public judiciar,amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 23.05.2019Având în vedere că s-a formulat cerere de ajutor public judiciar de către contestator, iar aceasta se soluţionează cu prioritate faţă de fondul cauzei, Pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar,amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 28.02.2019Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul I**** A******** T*****, ca neîntemeiată. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.02.2019.
Incheiere de sedinta din 28.02.2019Amână pronunţarea asupra cererii de ajutor public judiciar la data de 28 februarie 2019. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21 februarie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2019Amână pronunţarea asupra cererii de ajutor public judiciar la data de 21 februarie 2019. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14 februarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2019Emiterea unei adrese către Municipiul Suceava pentru a efectua o anchetă socială la locuinţa petentului. Se va emite adresă către petent pentru a depune la dosar înscrisuri în dovedirea veniturilor nete pe care le-a obţinut el şi membrii familiei sale în lunile iunie şi iulie 2018. Amână judecarea cauzei la data de 28 februarie 2019, pentru când se va repeta procedura de citare cu contestatorul. Intimatul primeşte termen în cunoştinţă în conformitate cu disp.art.229 Cod procedură civilă, considerându-se că acesta cunoaşte termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţia a fost primită de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei prin semnătură. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 15.11.2018