M***** I***
Reclamant ReclamantM********* A********* I*************** M*******
Pârât PârâtM********* A********* I******
Pârât PârâtAdmite în parte cererea de completare a hotărârii formulată de către reclamantul M***** I***, în contradictoriu cu pârâţii M********* A********* I****** şi DIREC?IA MEDICALA - M********* A********* I****** şi, în consecinţă: Completează sentinţa civilă nr. 1396/13.11.2019 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr.539/100/2017*, cu următoarea dispoziţie: Obligă pe pârâtul M********* A********* I****** la plata către reclamantul M***** I*** a dobânzii legale în materie civilă aferentă sumei de 672 lei, calculată începând cu data de 01.09.2016 şi până la achitarea efectivă. Respinge cererea formulată de către reclamant de completare a sentinţei mai sus menţionate sub aspectul petitului privind recunoaşterea dreptului pretins, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.02.2020.
Hotarare completaredispozitiv din 26.02.2020Admite în parte acţiunea formulată de către reclamantul M***** I***, în contradictoriu cu pârâţii M********* A********* I****** şi DIREC?IA MEDICALA - M********* A********* I****** şi, în consecinţă: Obligă pe pârâtul M********* A********* I****** la plata către reclamantul M***** I*** a sumei de 672 lei. Obligă pe pârâtul M********* A********* I****** la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 13 noiembrie 2019.
Hotarare 1396/2019 din 13.11.2019Termen acordat în vederea deliberării şi pentru a da părţilor posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2019Termen acordat în vederea administrării probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019Termen acordat pentru a se comunica cu părţile lipsă înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Fiind necesare noi lămuriri pentru soluţionarea cauzei, repune cauza pe rol.
Incheiere de sedinta din 12.06.2019Termen acordat în vederea deliberării şi pentru a da părţilor posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2019Termen acordat în vederea comunicării cu părţile a înscrisurilor depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 03.04.2019Termen acordat în vederea administrării probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Termen acordat în vederea administrării probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 06.02.2019ÎNCH.camera de consiliu Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător G C T, în Dosarul nr. 539/100/2017*. Dispune repartizarea aleatorie a dosarului. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică de azi, 02.11.2018.
Incheiere abtinere din 02.11.2018