B**** F*****
ReclamantB**** A***** I****
ReclamantB******* S*
PârâtE******* E******* S*
IntervenientB**** T*********** S*
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă exercitată şi precizată de reclamanţii B**** F***** şi B**** A***** I**** în contradictoriu cu pârâta B**** T*********** S* pentru SC B******* S* pentru constatare nulitate act juridic – clauze abuzive. Constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de acordare credit, în cuantum de 2,50 % din valoarea creditului, cuprinsă în contractul de credit de consum nr. 021CSF4080090001/09.01.2008, şi dispune eliminarea acestuia din contract.Obligă pârâta B**** T*********** S* la restituirea către reclamantă a sumelor percepute cu titlu de comision de acordare credit, respectiv suma de 1.367 lei, la care se adaugă dobânda legală în cuantum de 543,09 lei, calculată începând cu data plăţii comisionului până la data de 17.12.2019, data efectuării expertizei.Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale inserate la art. 4.3. din acelaşi contract privind dreptul băncii de a modifica dobânzile şi comisioanele în mod unilateral şi dispune eliminarea acesteia din contract.Obligă pârâta BANCA TRANSILVANIA S.A, (în calitate de succesor al Băncii Bancpost S.A.) la restituirea către reclamantă a dobânzii percepută suplimentar faţă de graficul iniţial de rambursare în perioada mai 2008-august 2010, în cuantum de 3.113,91 lei, precum şi dobânda legală aferentă, în sumă de 1.021,2 lei. Respinge în rest acţiunea. Obligă pârâta BANCA TRANSILVANIA S.A să plătească reclamantei suma de 5331 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, data de 18.03.2020.
Hotarare 1182/2020 din 18.03.2020amana pronuntarea pentru data de 18.03.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2020T 11.03.2020 pentru ca parata sa depuna la dosar sentinta prin care BT a fuzionat cu Bancpost
Incheiere de sedinta din 19.02.2020T 19.02.2020 pentru achitarea diferentei de onorar expert
Incheiere de sedinta din 22.01.2020T 22.01.2020 pentru studierea raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 18.12.2019T 18.12.2019 pentru efectuare expertiza judiciara
Incheiere de sedinta din 06.11.2019T 6.11.2019 pentr comunicarea raspunsului la interogator cu parata
Incheiere de sedinta din 25.09.2019T 25.09.2019 pentru ca reclamantii sa raspunda la interogatoriul formulat
Incheiere de sedinta din 19.06.2019T 19.06.2019 pentru efectuare expertiza contabila, pentru citarea reclamantilor cu mentiunea la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 29.05.2019T 29.05.2019 pentru studierea inscrisurilor depuse la dosar de catre BT
Incheiere de sedinta din 24.04.2019T 24.04.2019 pentru a se comunica de catre parata inscrisurile solicitate
Incheiere de sedinta din 27.03.2019T 27.03.2019 pentru a se comunica de catre parata inscrisurile solicitate
Incheiere de sedinta din 27.02.2019T 27.02.2019 pentru comunicarea cererii si a inscrisurilor cu BT
Incheiere de sedinta din 23.01.2019T: 23.01.2019-pentru a se comunica intervenientei un exemplar din cererea de chemare în judecată şi înscrisurile doveditoare, respectiv pentru ca aceasta să depună dovada plăţilor efectuate de reclamanţi de la momentul încheierii contractului de credit şi până la finalul acestuia
Incheiere de sedinta din 05.12.2018T 5.12.2018 pentru a se repeta adresa catre pârata
Incheiere de sedinta din 21.11.2018T 21.11.2018 pentru repetarea adresei catre parata
Incheiere de sedinta din 24.10.2018T 24.10.2018, sala 144 pentru ca parata sa depuna la dosar dovada plăţilor efectuate de reclamanti
Incheiere de sedinta din 21.09.2018T 21.09.2018 pentru a se comunica cu parata modificarea de actiune formulata de reclamanti
Incheiere de sedinta din 29.06.2018