C***** M***
CreditorD******** V******
DebitorD******** J**
DebitorAdmite cererea formulată de reclamanta CATANĂ D. Mina, în contradictoriu cu pârâţii D******** V****** şi D******** J**, având ca obiect alte cereri privind executarea silită – autorizare conform art. 904 C.p.c. Autorizează reclamanta să procedeze, ea însăşi, sau prin intermediul altor persoane, pe cheltuiala pârâţilor, la desfundarea celor patru coşuri de fum ale imobilului situat în mun. Vaslui, str. ..., jud. Vaslui, conform titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 408/2017 pronunţată de Judecătoria Vaslui în ds. nr. 8536/333/2015, definitivă prin respingerea ca neîntemeiate a apelurilor formulate, conform Deciziei nr. 99/A/31.01.2018 a Tribunalului Vaslui. Executorie de drept, conform prev. art. 904 C.p.c. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel se va depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei, azi 22.10.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 22.10.2018Amână pronunţarea la 22.10.2018, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2018urmare a soluţionării declara?iei de abţinere cauza a fost repartizată la un alt complet
Incheiere de sedinta din 23.08.2018Admite declaraţia de abţinere formulată de magistratul ŢICĂU-SUDITU ANIELA-FLAVIA repartizat cu soluţionarea cauzelor pe completul C 4 mixt civil şi fond funciar, minori şi IPF, în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 5434/333/2018. Dispune trimiterea cauzei în vederea repartizării aleatorii în sistem informatic, conform dispoziţiilor art. 98 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Fără cale de atac. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 20.08.2018.
Incheiere abtinere din 20.08.2018