Dosar 544/112/2017* din 22.11.2018

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 544/112/2017*
Data dosar:
22.11.2018
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.07.2020 la ora 10:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Respinge cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta D***** E*****, prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Telciu, prin primar.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub sancţiunea nulităţii, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.Pronunţată astăzi, 24 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, conform art.396 alin. 2 Codul de procedură civilă.

    Hotarare 170/2020 din 24.07.2020
  • Sedinta din data de 09.07.2020 la ora 9:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Amână pronunţarea

    amâna pronunţarea la 24.07.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor conform art. 396 (2) C.P.C.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.07.2020
  • Sedinta din data de 17.01.2019 la ora 9:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Alte cauze

    Suspendat în baza disp. art. 521 alin. 3 C.pr.civ.

    Incheiere suspendare din 17.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD