C*** J******** D* P***** I*******
PârâtŢ***** M******
ReclamantAdmite cererea formulată de reclamanta Ţ***** M****** în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** I******* Constată că reclamanta a prestat muncă în calitate de muncitor zilier în cadrul fostei CAP Gemenele în perioada cuprinsă în intervalul 01.01.1973- 31.10.1979 , perioadă care constituie vechime în muncă. Ia act că reclamanta nu solicită obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Ialomiţa – secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.12.2018.
Hotarare 1561/2018 din 10.12.2018se revine la primăria Gemenele cu adresă
Incheiere de sedinta din 12.11.2018Se revine cu adresă către Comuna Gemenele, judeţul Brăila – În atenţia domnului primar, în sensul de a înainta la dosarul cauzei toate înscrisurile în care figurează reclamanta pentru perioada ianuarie 1973 – octombrie 1979, precum şi să confirme, în măsura în care o poate face, dacă există posibilitatea ca o persoană care a lucrat la C.A.P. să figureze doar cu numele nu şi cu norme, aşa cum a precizat în adresa nr. 707/14.03.2017 care se va ataşa în copie adresei ce se va emite către Comuna Gemenele. De asemenea să confirme sau să infirme existenţa unui incendiu care ar fi distrus înscrisurile de la fostul CAP, sub sancţiunea amenzii judiciare a persoanelor responsabile. Pentru primirea relaţiilor amână cauza la data de 12.11.2018, termen dat în cunoştinţă părţilor, pârâtei conform art. 229 Cod procedură civilă Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 29.10.2018Admite cererea de înlocuire a martorului Bratu Elena că Mitu Anghelina. Revine cu adresă către Comuna Gemenele, judeţul Brăila – În atenţia domnului primar, în sensul de a înainta la dosarul cauzei toate înscrisurile în care figurează reclamanta pentru perioada ianuarie 1973 – octombrie 1979, precum şi să confirme, în măsura în care o poate face, dacă există posibilitatea ca o persoană care a lucrat la C.A.P. să figureze doar cu numele nu şi cu norme, aşa cum a precizat în adresa nr. 707/14.03.2017 care se va ataşa în copie adresei ce se va emite către Comuna Gemenele. De asemenea să confirme sau să infirme existenţa unui incendiu care ar fi distrus înscrisurile de la fostul CAP. Pentru primirea relaţiilor amână cauza la data de 29.10.2018, termen dat în cunoştinţă părţilor, pârâtei conform art. 229 Cod procedură civilă) Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 01.10.2018Pentru primirea relaţiilor şi administrarea probelor încuviinţate, dispune amânarea cauzei şi citarea martorilor propuşi de reclamant, respectiv Mitu Vasile şi Bratu Elena. Acordă termen la data de 1 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 04.07.2018