D**** T**** F******
Apelant InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a cod procedură penală: Admite apelul declarat de inculpatul DOBRE TUDOR-FLORIAN, împotriva sentinţei penale nr.70 din data de 16.02.2018 pronunţată în dosarul penal nr. 5472/118/2017 al Tribunalului Constanţa. Desfiinţează, în parte sentinţa apelată şi judecând în fond: Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului DOBRE TUDOR-FLORIAN în actul de sesizare al instanţei. Respinge cererea de aplicare a disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002. Reţine ca şi circumstanţă atenuantă, în condiţiile art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal, eforturile depuse de inculpat pentru diminuarea consecinţelor infracţiunii, în referire la denunţul formulat în dosarul de urmărire penală nr. 1048/D/P/2018 al D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Constanţa. În temeiul art. 74 alin. 1, art. 79 alin. 1 Cod penal: Menţine dispoziţia de condamnare şi încadrare juridică, şi reindividualizează pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod penal de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 2 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal: Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h Cod penal pe o perioadă de 1 an, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În temeiul art.65 Cod penal: Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal; Dispune suspendarea sub supraveghere, a executării pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare, aplicată inculpatului DOBRE TUDOR-FLORIAN. În temeiul art. 92 Cod penal: Fixează termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 Cod penal: Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului DOBRE TUDOR-FLORIAN să execute următoarele obligaţii: - să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei; - să urmeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate conf. art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal. Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul DOBRE TUDOR-FLORIAN va presta muncă neremunerată în folosul societăţii, pe o perioadă de 60 zile, la Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa sau la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din municipiul Constanţa. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conf. art. 96 Cod penal. Înlătură din sentinţă dispoziţiile contrare prezentei hotărâri şi menţine celelalte dispoziţii. În temeiul art. 241 alin.1 lit. c cod procedură penală: Constată încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul DOBRE TUDOR-FLORIAN prin încheierea din 01.11.2017 în dosarul nr.5472/118/2017/a5 al Tribunalului Constanţa la data pronunţării prezentei decizii. Se comunică potrivit dispoziţiilor legale. În temeiul art. 275 alin. 3 cod procedură penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2018.
Hotarare 886/2018 din 10.10.2018STABILEŞTE PRONUNŢAREA LA 10.10.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2018TERMEN 27.09.2018 - PENTRU ADMINISTRARE PROBE
Incheiere de sedinta din 31.05.2018