T****** V***** M****
InculpatCondamnă pe inculpatul Tănasie Viorel Mihai, la : -l an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art.335 alin.l C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. -l an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev. şi ped. de art.337 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. - 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia prev. şi ped. de art.338 alin.l C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente şi în baza art. 38 alin. 1 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare la care adaugă un spor obligatoriu de 8 luni închisoare (cât reprezintă 1/3 din celelalte pedepse care nu se mai execută) rezultând pedeapsa finală de 2 ani şi 4 luni închisoare. In baza art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii pe o durată de 24 de ore începând cu data de 15.04.2018 ora 10° şi până în data de 16.04.2018 ora 1030. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform disp. art. 92 C.pen. ce curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. In baza art. 93 alin.l C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara , la datele fixate de acesta b) - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa c) - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile d) - să comunice schimbarea locului de muncă e) - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă în baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. în baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Hunedoara - Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice Hunedoara sau în cadrul Primăriei municipiului Hunedoara - Serviciul Public Municipal de întreţinere şi Gospodărire Hunedoara pe o durată de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. pune în vedere inculpatului consecinţa nerespectării cu rea- credinţă a măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni , respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii potrivit art. 96 alin. 1 şi 4 C.pen. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu inculpatului pentru asistenţa juridică acordată în cursul judecăţii în sumă de 260 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.02.2019.
Hotarare 35/2019 din 07.02.2019