U************ „****** C** M*** „******* – P*** R***** L****
ReclamantC***** C*********
PârâtAdmite acţiunea formulată de către reclamanta Universitatea Ştefan cel Mare Suceava în contradictoriu cu pârâtul C***** C*********, având ca obiect „cerere de valoare redusă”. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 271 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de cazare aferent lunilor iunie şi iulie 2017, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 271 lei calculată de la data scadenţei debitului şi până la plata efectivă a acestuia. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.11.2019.
Hotarare 5079/2019 din 20.11.2019Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 20.11.2019, complet C4, pentru când reclamanta primeşte termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmând ca pârâtul să fie citat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Amână judecarea cauzei la data de 18 septembrie 2019, fără citarea păr?ilor. Dată în ?edin?a camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019