B******* N* S**** D*****
Contestator PetentÎn temeiul art.425 ind. 1 Cod procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod procedură penală, admite contestaţia declarată de petentul Burducea Stere Daniel, împotriva sentinţei penale nr. 996 pronunţată la data de 28.03.2018 de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul 5537/4/2018. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza :În temeiul art.587 alin.3 Cod procedură penală, admite propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Burducea Stere Daniel. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Burducea Stere Daniel.Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Burducea Stere Daniel de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 147/2017, mandat emis în baza sentinţei penale nr. 74/2017, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti – Sectia I Penală, dacă nu este reţinut, arestat preventiv sau deţinut în altă cauză. În temeiul art.100 alin. 5 Cod penal atrage atenţia condamnatului asupra conduitei sale viitoare, inclusiv asupra faptului că dacă până la data la care pedeapsa va fi considerată ca executată în integralitate va mai comite vreo infracţiune, va putea fi în situaţia de a suporta consecinţele prevăzute la art. 43 alin.1-3 Cod penal . În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat pe fondul cauzei rămân în sarcina statului. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu care a asistat pe condamnat pe fondul cauzei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei . În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă .Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2018.
Hotarare 380/2018 din 24.05.2018