C****** V*****
InculpatSent. pen. nr. 660/06.12.2018.În temeiul art. 396 al.1 şi 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul C****** V*****, cetăţean român, căsătorit, studii 10 clase, muncitor necalificat, fără antecedente penale domiciliat în Vişeu de Sus, str. Rândunelelor, nr. 119A, jud. Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. şi ped. de art. 336 al. 1 C. pen. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare la Primăria Oraşului Vişeu de Sus sau la o altă entitate, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06 decembrie 2018.
Hotarare 660/2018 din 06.12.2018Amână cauza la 06.12.2018, termen dat în cunoştinţă inculpatului C****** V***** prin apărător ales. Se repeta procedura de citare cu martora Cerleac Anca Garofiţa, propusă prin rechizitoriu, cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Amână cauza la 22.11.2018 pentru a se repeta procedura cu inculpatul şi martora cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 18.10.2018Amână cauza la 18.10.2018 pentru a se cita inculpatul şi martorul cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 06.09.2018Amână cauza la 06.09.2018 pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere şi martorii propuşi prin rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 21.06.2018Amână cauza la 21.06.2018 pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 07.06.2018