R**** M**** M*****
Apelant InculpatÎn baza art. 421 pct.2 lit.a Cod proc.penală admite apelul declarat de inculpatul R**** M**** M***** împotriva sentinţei penale nr. 101 din 05.06.2018 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. 555/246/2018. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod Penal şi art. 396 al. 10 Cod Procedură Penală, stabileşte pedeapsa de 13 500 lei amendă penală reprezentând 135 zile amendă, cu 100 lei o zi amendă, în sarcina inculpatului R**** M**** M*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art.336 al. 1 Cod Penal. În baza art. 83 alin. (1), (3) Cod Penal, amână aplicarea pedepsei de 13 500 lei amendă pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod Penal, respectiv de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Cod Penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 zile, la Primăria comunei Ineu, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 3 C. proc. pen. şi ale art. 51 şi 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 86 alin. (1) Cod Penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad. În baza art. 404 alin. (3) Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 275 al. 3 Cod proc.penală cheltuielile judiciare avansate de stat cu soluţionarea apelului inculpatului rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 17.09.2018.
Hotarare 910/2018 din 17.09.2018