P**** I** C* D** P*** A*** L* C** A** A***** C******
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtAdmite apelul reclamantului şi îl respinge pe cel al pârâtei. Schimbă sentinţa, în sensul că admite în tot acţiunea. Obligă pe pârâtă să aplice indicele de corecţie prevăzut de art.170 din Legea nr.263/2010 la punctajul anual stabilit prin decizia nr.298019/24 aprilie 2015, precum şi la plata diferenţelor rezultate începând cu data de 20 aprilie 2015. Menţine, în rest, sentinţa. Obligă pe pârâta la plata integrală a cheltuielilor de judecată în fond, de 800 lei, ca şi a celor din apel, de 800 lei. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefă.
Hotarare 1950/2020 din 24.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.42 alin.6 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, raportat la Hotărârea nr.8 din 18.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti, prin care au fost stabilite cauzele de urgenţă deosebită, şi la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă.
Suspendă judecarea cauzei, în temeiul art.413 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, până la soluţionarea sesizării formulate de prezenta instanţă în dosarul nr.2058/109/2017(dosar nr.335D/2018 al Curţii Constituţionale) şi publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării, ce se va depune la prezenta instanţă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2018, la Curtea de Apel Piteşti–Secţia I Civilă.
Incheiere suspendare din 27.11.2018