D****** R****
Condamnat persoană transferabilăSentinţa penală nr.155/F din 20.07.2018 - În temeiul art.154 alin.2, alin.3, alin.6 lit.a şi alin.9 rap. la art.155 alin.1 din Legea nr.302/2004 (republicată), admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Recunoaşte hotărârea din data de 13 octombrie 2017 (rămasă definitivă la data de 21 octombrie 2017), pronunţată de Tribunalul Landshut din Republica Federală Germania în dosarul nr.1 KLs 505 Js 36268/16, cu privire la persoana condamnată D****** R****, prin care acesteia i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 10 luni închisoare (calculată de autorităţile germane la 2.856 zile închisoare). Dispune transferarea persoanei condamnate D****** R**** într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 2.856 zile închisoare, astfel cum a fost calculată de către autorităţile germane. Deduce din această pedeapsă, de 2.856 zile închisoare, perioada reţinerii şi arestării în vederea predării şi, în continuare, perioada arestării şi cea a detenţiei, începând cu data de 22 august 2016 până la zi. Dispune emiterea mandatului de executare, cu privire la pedeapsa de 2.856 zile închisoare, la data rămânerii definitive a acestei sentinţe. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art.275 alin.6 rap. la art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 400 lei, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru procuror şi, respectiv, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, pentru persoana condamnată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iulie 2018.
Hotarare 155/2018 din 20.07.2018Stabileste pronuntarea la data de 20.07.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.07.2018