K****** G*** C*******
Apelant InculpatÎn temeiul art.278 Cod procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta deciziei penale nr. 383/A din data de 15 martie 2018 pronunţată în dosarul nr. 5601/328/2017 al Curţii de Apel Cluj, în sensul că minuta hotărârii penale va conţine menţiunea: „În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de către inculpatul KGC împotriva sentinţei penale nr. 472 din 27 decembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Turda, pe care o desfiinţează cu privire la soluţionarea acţiunii penale.” Cheltuielile judiciare rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.03.2018În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de către inculpatul KGC împotriva sentinţei penale nr. 835 din 13 octombrie 2017 pronunţată de Judecătoria Turda, pe care o desfiinţează cu privire la soluţionarea acţiunii penale. Pronunţând o nouă hotărâre, stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului KGC pentru săvârşirea infracţiunii de conducere unui fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală. În temeiul articolului 83 din Codul penal amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe durata termenului de supraveghere de 2 ani prevăzut de art. 84 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 85 alin.1 din Codul penal inculpatul este obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: 1. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta; 2. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; 3. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; 4. să comunice schimbarea locului de muncă; 5. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 88 alin. 1 şi 3 din Codul penal pune în vedere inculpatului care sunt consecinţele nerespectării măsurilor prevăzute la art. 85 alin. 1 din Codul penal şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea amânării, aplicarea şi executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 422 din Codul de procedură penală raportat la art. 275 alin 3 Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 martie 2018.
Hotarare 383/2018 din 15.03.2018S-a acordat un nou termen de judecată faţă de cererea de amânare formulata pentru angajarea unui avocat.
Incheiere de sedinta din 15.02.2018