P** N******
CreditorP** A** C*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BEJ Trif Adrian Cristian, şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită solicitată de creditorul P** N******, împotriva debitoarei P** A** C*****, în dosar execuţional nr. 36/2018 al BEJ Trif Adrian Cristian, în baza titlului executoriu constând în Decizia civilă nr. 39/A din 30.01.2018 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. 993/319/2016, definitivă la data de 30.01.2018. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 9.100 lei reprezentând pensie de întreţinere stabilită în favoarea minorilor Pop Ioana-Maria şi Pop Ioan-Călin pentru perioada noiembrie 2016 – aprilie 2018, la care se adaugă şi cheltuielile de executare în dosar execuţional nr. 36/2018. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate şi permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviinţarea să recurgă, simultan ori succesiv, la modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.05.2018.
Incheiere de executare silita 452/2018 din 11.05.2018