O****** A*****
CondamnatÎn temeiul art. 100 Cod penal respinge cererea de liberare condiţionată formulată Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate pentru petentul- condamnat O****** A***** din executarea pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 314/2017 a Tribunalului Bihor (mandat nr. 182/2016), ca nefondată. În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, fixează termen pentru reiterarea cererii de liberare condiţionată după data de 26.09.2018. În baza art. 272 Cod procedură penală , onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi. Potrivit art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă pe petentul condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică ,astăzi, 29.03.2018.
Hotarare 579/2018 din 29.03.2018