B**** G***** M****
InculpatŢ****** A***** V*****
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa materială, teritorială şi funcţională, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2487/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, privind pe inculpatul B. G. M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ”ultraj”, faptă prev. şi ped. de art. 257 alin. 1, 4 rap. la art. 193 alin. 2 CP, „părăsirea locului accidentului şi modificarea sau ştergerea urmelor acestora”, fapte prev. şi ped. de art. 338 alin. (1) şi (2) din Codul Penal, toate cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi art 38 alin 1 cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei, privind pe inculpatul B. G. M., persoană vătămată fiind Ţ. A. V. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare.Pronunţată în camera de consiliu, azi 23 octombrie 2018.
Incheiere finala dezinvestire 1082/2018 din 23.10.2018