B****** V*****
InculpatB****** D** C*********
Parte vătămatăRespinge excepţiile invocate de inculpat cu privire la nelegalitatea actului de sesizare, a administrării probelor şi a actelor de urmărire penală În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa materială, teritorială şi funcţională, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2049/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, privind pe inculpatul B. V., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 378 alin. 1 lit. c din Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei, privind pe inculpatul B. V., persoană vătămată fiind C. D., în calitate de reprezentant legal al minorului B. D.-C. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare.Pronunţată în camera de consiliu, azi 21 noiembrie 2018.
Incheiere finala dezinvestire 1165/2018 din 21.11.2018