Dosar 5631/107/2017* din 12.09.2018

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5631/107/2017*
Data dosar:
12.09.2018
Instanta:
Tribunalul Alba
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV, FISCAL ŞI DE INSOLVENŢĂ
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.06.2019 la ora 9:00

    Complet: CFP 2
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată, astfel cum a fost precizată, de reclamanta S******* E**** C*******, în contradictoriu cu pârâtele C*** J******** D* A******** D* S******* A*** şi CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE şi C******** N******* P***** C********* D************ şi în consecinţă: Constată existenţa unei situaţii discriminatorii şi a unei inegalităţi de tratament juridic în care se află reclamanta, în ceea ce priveşte salariul încasat pentru munca prestată şi dispune înlăturarea acestei situaţii. Obligă pârâta C*** J******** D* A******** D* S******* A*** la plata în favoarea reclamantei, cu titlu despăgubiri, diferenţele lunare de salariu dintre nivelul maxim de salarizare al funcţiei la nivelul caselor judeţene de asigurări de sănătate şi salariul efectiv încasat în perioada 25.09.2014-01.08.2016, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobândă legală, de la data naşterii dreptului material şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE să pună la dispoziţia pârâtei de ordin 1, C*** J******** D* A******** D* S******* A***, sumele necesare efectuării plăţilor cuvenite reclamantei. Obligă pârâta C*** J******** D* A******** D* S******* A*** la plata în favoarea reclamantei, a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul si motivele de recurs se depun la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată public, azi 04.06.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei.

    Hotarare 314/2019 din 04.06.2019
  • Sedinta din data de 21.05.2019 la ora 9:00

    Complet: CFP 2
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea la data de 04.06.2019 pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2019
  • Sedinta din data de 09.04.2019 la ora 9:00

    Complet: CFP 2
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 21.05.2019 pentru a se reveni cu adresa catre CNAS Bucuresti, in sensul celor dispuse de instanta.

    Incheiere de sedinta din 09.04.2019
  • Sedinta din data de 19.03.2019 la ora 9:00

    Complet: CFP 2
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 09.04.2019 pentru a se reveni cu adresa catre CNAS Bucuresti, in sensul celor dispuse de instanta.

    Incheiere de sedinta din 19.03.2019
  • Sedinta din data de 05.02.2019 la ora 9:00

    Complet: CFP 2
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 19.03.2019 pentru ca mandatarul reclamantei sa ia cunostinta de înscrisurile depuse la dosar de parata de ordin II.

    Incheiere de sedinta din 05.02.2019
  • Sedinta din data de 11.12.2018 la ora 9:00

    Complet: CFP 2
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 05.02.2019 pentru a se reveni cu adresa catre Casa Naţională de Sanatate, in sensul celor dispuse la termenul anterior.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2018
  • Sedinta din data de 20.11.2018 la ora 9:00

    Complet: CFP 2
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 11.12.2018 in vederea administrarii probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD