Dosar 5632/99/2018* din 10.12.2018

acţiune în răspundere patrimonială DECLINAT DE PE SECŢIA I CIVILĂ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5632/99/2018*
Data dosar:
10.12.2018
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
acţiune în răspundere patrimonială DECLINAT DE PE SECŢIA I CIVILĂ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.04.2019 la ora 9:00

    Complet: D13 c.a.
  • Admite cererea

    Admite cererea principală formulată de reclamanta INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL IAŞI în contradictoriu cu pârâtul ABALAŞI BOGDAN-RĂZVAN. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 1754,04 lei reprezentând cotă-parte din prejudiciul produs acesteia. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 09.04.2019, iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 538/2019 din 09.04.2019
  • Sedinta din data de 02.04.2019 la ora 9:00

    Complet: D13 c.a.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 09.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2019
  • Sedinta din data de 19.03.2019 la ora 9:00

    Complet: D13 c.a.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 02.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2019
  • Sedinta din data de 19.02.2019 la ora 9:00

    Complet: D13 c.a.
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica pârâtului înscrisurile depuse de reclamant şi pentru ca părţile să formuleze concluzii cu privire la suspendarea judecării prezentei cauzei până la soluţionarea dosarului nr. 514/99/2019 al Tribunalului Iaşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 413 alin. 1 pct. 1 Cpc, amână cauza.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD