L**** V*******
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta L**** V******* (cu CNP şi cu dom. ales) în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu sediul). Obligă pârâta la recalcularea, începând cu data de 01.11.2017, a pensiei reclamantei cu luarea în considerare a veniturilor brute cuprinse în adeverinţa nr. 14863/15.09.2017 emisă de Banca Comercială Română S.A. şi obligă pârâta să emită o decizie în acest sens. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a diferenţelor de pensie rezultate în urma recalculării mai sus menţionate. Respinge restul pretenţiilor reclamantei, vizând perioada 03.10.2017 – 31.10.2017, ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 13 decembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1480/2018 din 13.12.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 13 decembrie2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Noiembrie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2018Amână cauza în vederea revenirii cu adresă către BCR
Incheiere de sedinta din 27.09.2018Amânarea cauzei în vederea emiterii unei adrese către BCR
Incheiere de sedinta din 19.06.2018Amânarea cauzei în vederea depunerii copiei dosarului de pensionare al reclamantei.
Incheiere de sedinta din 17.05.2018