A****** D****** L*****
Apelant ReclamantS*** B******* S***
Apelant PârâtP************** S***
Apelant PârâtRespinge apelul declarat de pârâtele Bancpost SA şi Prosperocapital S.A.R.L. Admite apelul declarat de către reclamantul Antanas Dumitru Lucian Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că pe fond, admite şi petitul nr.2 al acţiunii si va dispune obligarea pârâtei Bancpost SA la restituirea către reclamant a sumelor încasate efectiv cu titlu de comision de administrare de la data încheierii contractului de credit – 08.08.2008 şi până la data cesionării creanţei - 20.05.2016 – Menţine în rest sentinţa apelată Fără cheltuieli de judecată Cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Timiş Pronunţată la 19.09.2018, în temeiul art. 396 alin. 2 cod procedură civilă prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 987/2018 din 19.09.2018Amână pronunţarea asupra cererilor de apel în data de 19.09.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2018Admite cererea de abţinere formulate de doamna judecător OANA NICULESCU care face parte din componenţa completului de judecată C6NLP/A, de la soluţionarea cererii de apel ce formează obiectul dosarului nr. 5646/325/2017 şi dispune soluţionarea cauzei de completul de judecată întregit, conform art. 110 alin. 5 din Hot. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, ( preşedinte MARIN OPREA + judecător CRĂCIUN CRISTINA). Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.09.2018.
Incheiere abtinere din 10.09.2018