D****** I****
InculpatD****** I******* C*********** T******
InculpatDosar penal nr. 5668/324/2018/a1 INCH.(minută) Respinge cererile formulate de către inculpatul D I, ca neîntemeiate. În baza art.346 alin. (2) rap. la art. 342 C. proc. pen. constată competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Tecuci de a soluţiona prezenta cauză penală, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4911/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci privind pe inculpatul D I, trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. 1 din Cod penal, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03.12.2018. Judecător de Camera Preliminară,
Incheierefinalacamerapreliminara din 03.12.2018Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului.Acordă termen la 03.12.2018.
Incheiere de sedinta din 19.11.2018