C***** Ş*****
Intimat reclamantD******* I*** V*****
Apelant pârâtAdmite apelul formulat de către pârâtul Dehelean Ioan-Vasile, personal, dar şi prin reprezentantul Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Municipiului Timişoara şi din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 15/10.01.2018 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 5706/108/2017, în contradictoriu cu reclamanta C***** Ş*****. Schimbă în parte sentinţa civilă menţionată mai sus în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C***** Ş*****. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 9,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată la data de 03.07.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 813/2018 din 03.07.2018Amână pronunţarea la data de 03.07.2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2018T: 19.06.2018, pentru când reclamanta va depune lămuriri
Incheiere de sedinta din 15.05.2018