S**** P****** C* D************ L* D*** C******
ReclamantC*** J******** D* P***** H********
PârâtAdmite acţiunea de asigurări sociale formulată şi precizată de reclamant şi în consecinţă: Anulează Decizia nr.7885/03.07.2012 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara.Obligă pe pârâtă să-i emită reclamantului o decizie privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară pentru limită de vârstă anticipată parţială începând cu data de 04.06.2010, respectiv o decizie privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară pentru limită de vârstă începând cu data de 08.01.2015, în conformitate cu prevederile Regulamentelor CEE nr.1408/71 şi 574/72, cu luarea în considerare a stagiului de cotizare realizat în România.Fără cheltuieli de judecată.Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, azi,17.10.2018.
Hotarare 1888/2018 din 17.10.2018Având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, întrucât unul din membrii completului, respectiv d-na asist.jud.S.G, se află în concediu medical în această dată, fiind în imposibilitate de a participa la deliberări, raportat la dispoziţiile art.123 al.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţei judecătoreşti, dispune repunerea cauzei pe rol şi fixarea unui nou termen de judecată la data de 17.10.2018, cu citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 20.09.2018Având în vedere că d-na asistent judiciar S.G., care făcea parte din completul de judecată, se află în concediu medical în această dată, pentru continuitatea completului de judecată,amânat pronuntarea asupra cauzei la data de 20.09.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.09.2018Amânat pronuntarea asupra cauzei la data de 14.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2018Raportat la completarea acţiunii de către reclamant, se apreciază necesar a se da posibilitatea pârâtei de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la aspectele arătate şi de a arăta dacă mai menţine excepţia prematurităţii formulată prin întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 06.06.2018