M******** A********
InculpatÎn temeiul art. 236 Cod procedură penală, admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara În temeiul art. 234 C. proc. pen. şi a art. 235 C. proc. pen., rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e) şi art. 223 alin. 2 C. proc. pen., dispune prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.12.2018 până la data de 11.01.2019inclusiv luată faţă de inculpatul M. A., aflat în prezent, în Arestul I.P.J Timiş, arestat preventiv în baza încheierii penale nr. 194/DL/14.11.2018. Respinge cererea inculpatului ,prin avocat, de înlocuire a măsurii preventive a arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art 272 alin.1 c.pr.pen dispune virarea sumei de 75 lei cu titlu de onorariu par?ial avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Timis. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07.12.2018 ora 10.10
Incheiere masuri preventive faza de UP 203/2018 din 07.12.2018