Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia perimării cererii de chemare în judecată. Constată perimată de drept cererea de chemare în judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Curtea de Apel Ploieşti, recursul urmând a fi depus la Tribunalul Buzău. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 07.05.2021.
Hotarare 596/2021 din 07.05.2021Suspendă judecarea cererii formulată de reclamanta ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BUZĂU IALOMIŢA în contradictoriu cu pârâta MILOIU GABRIELA, până la soluţionarea dosarul nr.5045/2/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în recurs la ICCJ, conform dispoziţiilor art.413 alin.1, pct.1, Cod proc. civilă . Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Recursul se depune, sub sancţiunea nulităţii la Tribunalul Buzău. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.02.2018.
Incheiere suspendare din 07.02.2018