S**** N******
Contestator InculpatConstată că prin încheierea din 22.11.2019 a fost desfiinţată, în parte, încheierea din camera de consiliu de la data de 14 decembrie 2017 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, excluse unele probe aflate la dosarul de urmărire penală, menţinută dispoziţia referitoare la legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2/P/2014 al PICCJ-DNA-Serviciul Teritorial Ploie?ti, a administrării probelor ?i a efectuării actelor de urmărire penală, iar în baza art.345 alin.3 C.p.p. s-a dispus comunicarea încheierii PICCJ-DNA-Serviciul Teritorial Ploieşti pentru a comunica în termen de 5 zile dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Ia act că Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Ploieşti a comunicat instanţei că îşi menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului S**** N****** pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art.289 alin.1 rap. la art.7 lit.c) din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.5 C.p. Dispune începerea judecăţii faţă de inculpatul S**** N****** pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art.289 alin.1 rap. la art.7 lit.c) din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.5 C.p. şi trimite cauza la prima instanţă. Dispune înlăturarea de la dosarul de urmărire penală a mijloacelor de probă menţionate în dispozitivul încheierii din 22.11.2019, activitate ce va fi efectuată de către prima instanţă. În baza art.29 din Legea nr.47/1992 respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.22 lit.d) din Legea nr.51/1995. Definitivă. Cu drept de recurs în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de neconstitu?ionalitate. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 16 decembrie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 16.12.2019Apreciind că potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în materie este necesară citarea contestatorului-inculpat S**** N****** precum şi participarea reprezentantului Ministerului Public, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 16 decembrie 2019, ora 10,30, sala 1, pentru când se va cita contestatorul inculpat şi se vor încuno?tin?a apărătorii aleşi ai acestuia cu privire la termenul stabilit.
Incheiere de sedinta din 03.12.2019În baza art.425/1 alin.7 pct.2 lit. a) C.p.p. rap. la art. 347 C.p.p. admite contestaţia declarată de inculpatul S**** N****** împotriva încheierii din camera de consiliu de la data de 14 decembrie 2017 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmboviţa. Desfiintează, în parte, încheierea atacată si în consecintă: În baza art.345 alin. 3 C.p.p., admite cererile inculpatului, astfel: 1) Dispune excluderea probelor continute în procesele verbale de redare a înregistrărilor (mijloace de probă), efectuate cu sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informatii în baza mandatelor de sigurantă natională nr.005176/24.07.2013 si 005176/01.08.2013 emise de către ICCJ, în ceea ce-l priveste pe inculpat,aflate la filele 111-133 ?i 124-133, vol. I dosar urmărire penală; 2) Dispune excluderea probelor continute în procesele verbale de redare a înregistrărilor (mijloace de probă), efectuate cu sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informatii în baza mandatelor de sigurantă natională nr. 005298/30.07.2013, emis de către ICCJ, în ceea ce-l priveste pe inculpat, aflate la filele 134-169 vol. I, dosar urmărire penală; 3) Dispune excluderea probelor continute în procesele verbale de redare a înregistrărilor (mijloace de probă), efectuate cu sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informatii, în baza încheierii nr.39/21.06.2013 a ICCJ, în ceea ce-l priveste pe inculpat, aflate la filele 251-255 Vol. I dosar urmărire penală; Mentine dispozitia referitoare la legalitatea sesizării instantei cu rechizitoriul nr. 2/P/2014 al PICCJ-DNA-Serviciul Teritorial Ploiesti, a administrării probelor si a efectuării actelor de urmărire penală cu exceptia celor redate mai sus. În baza art. 345 alin. 3 C.p.p. dispune comunicarea prezentei încheieri PICCJ-DNA-Serviciul Teritorial Ploiesti pentru a comunica în termen de 5 zile dacă mentine dispozitia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 22 noiembrie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 22.11.2019Pentru a da posibilitatea să se formulize şi să se depună concluzii scrise, în temeiul disp. art.391 alin.1 Cod proc. penală stabileşte data deliberării şi pronunţării pentru ziua de 22 noiembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2019În vederea soluţionării declaraţiilor de abţinere formulate de membrii completului de judecată 1 C CPPa: Paul Mihail Frăţilescu şi Ioana Cîrstea Stoenac, s-a acordat termen la data de 08.11.2019, ora 11.00.
Incheiere de sedinta din 31.10.2019În baza art. 68 Cod proc. penală respinge ca nefondate declaraţiile de abţinere de la soluţionarea cauzei înregistrate sub nr. 5765/120/2017/a1 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, formulate de doamna judecător Ioana Stoenac Cîrstea şi domnul judecător Paul Mihai Frăţilescu. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 31 octombrie 2019.
Incheiere abtinere din 31.10.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 31.10.2019, ora 11,00, faţă de cererea de amânare formulate de avocat Cazacu Ion, pentru pregătirea apărării precum şi în vederea soluţionării cererii de strămutare a cauzei, ce are termen stabilit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 25.10.2019.
Incheiere de sedinta din 11.10.2019În baza art. 68 raportat la art. 64 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală respinge ca nefondată cererea de recuzare formulată de inculpatul S**** N****** privind pe magistraţii judecători Paul Mihai Frăţilescu şi Ioana Stoenac Cîrstea. Conform art.275 alin. 2 Cod. proc. penală obligă pe inculpatul S**** N****** la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 01 octombrie 2019.
Incheiere recuzare din 01.10.2019Având în vedere disp. art.68 alin.5 Cod proc. penală, apreciind că se impune prezentarea contestatorului inculpat, prin apărător ales, în vederea susţinerii cererii de recuzare şi a da lămuriri, raportat la conţinutul încheierii de şedinţă din data de 27 septembrie 2019 dar şi înscrisurile depuse la dosar, amână cauza şi acordă termen la data de 1 octombrie 2019, ora 10,00.
Incheiere de sedinta din 30.09.2019Faţă de cererea de recuzare formulată de contestatorul inculpat, prin apărător ales, împotriva întregului complet de judecată, în vederea soluţionării acesteia, dispune înaintarea dosarului la Preşedintele Secţiei Penale şi pentru cauze cu minori şi de familie. Acordă termen de control la data de 11.10.2019, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 27.09.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 27.09.2019, ora 11,00, pentru a da posibilitatea apărătorilor aleşi ai contestatorului inculpat să studieze documentele declasificate depuse în şedinţă publică de reprezentantul Ministerului Public.
Incheiere de sedinta din 05.09.2019În vederea revenirii cu adrese la UNBR şi Inspecţia Judiciară, pentru emiterea unei noi adrese către SRI amână judecata la data de 05 septembrie 2019 ora 12:30.
Incheiere de sedinta din 12.08.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 12 august 2019, ora 12,30, având în vedere lipsa infirmaţiilor solicitate de la Inspecţia Judiciară.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Amână judecata la data de 25 iunie 2019 ora 14:00 Sala 1 în vederea administrării probelor propuse de avocaţii contestatorului inculpat şi reprezentantul Ministerului Public.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Amână cauza la data de 11 iunie 2019, ora 14,30,pentru a se reveni cu adresă la UNBR în vederea obţinerii de informaţii privind stadiul procedurii de obţinere a permisului ORNIS de către apărătorul ales al contestatorului inculpat S**** N******.
Incheiere de sedinta din 30.05.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 30.05.2019, ora 14,00,pentru a se reveni cu adresă la UNBR în vederea obţinerii de informaţii privind stadiul procedurii de obţinere a permisului ORNIS de către apărătorul ales al contestatorului inculpat şi a se reveni cu adresă la SRI pentru a comunica relaţiile dispuse de instanţă prin încheierea din 24 aprilie 2019. totodată se va efectua adresă SRI - UM 0198 Bucureşti în vederea declasificării documentelor înaintate Curţii de Apel Ploieşti prin adresa S/85048.
Incheiere de sedinta din 17.05.2019Admite în parte cererile de suplimentare a probatoriului formulate de contestatorul – inculpat, prin intermediul apărătorului ales. Dispune efectuarea unor adrese către PICCJ – DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti şi Serviciul Român de Informaţii – Secţia Judeţeană Dâmboviţa, prin care să se comunice următoarele: 1. Dacă au existat alte activităţi (în afara actelor de urmărire penală) în legătură cu dosarul de urmărire penală nr. 2/P/2014 raportat la prevederile Protocolului din 2009 de cooperare încheiat între Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. şi S.R.I.; 2. dacă lucrători din cadrul SRI au întocmit note de redare a interceptărilor sau planşe foto în legătură cu dosarul de urmărire penală nr. 2/P/2014, conform art. 3 lit. e) din protocol; 3. dacă au existat echipe operative comune SRI - DNA şi un plan comun de acţiune, în sensul art. 3 lit. g) din protocol, în legătură cu dosarul penal nr. 2/P/2014. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 24 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 24.04.2019În ceea ce priveşte cererea de probatorii suplimentare, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor şi lucrărilor cauzei, în baza art.391 alin.2 Cod proc. penală stabileste data deliberării şi pronunţării la data de 24 aprilie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.04.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 17.05.2019, ora 14,00, în vederea obţinerii de informaţii privind stadiul procedurii de obţinere a permisului ORNIS de către apărătorul ales al contestatorului inculpat. În ceea ce priveşte probele solicitate de inculpat, prin apărător, având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor cauzei, în baza art.391 alin.1 Cod proc. penală stabileste data deliberării şi pronunţării la pentru 17 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 12.04.2019Amână judecata la data de 12.04.2019, orele 12,00 pentru ca părţile să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse de către DNA Ploieşti.
Incheiere de sedinta din 13.03.2019Admite în parte cererea contestatorului – inculpat. Dispune emiterea unei adrese către Serviciul Român de Informaţii – Secţia Judeţeană Dâmboviţa şi către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, urmînd ca cele două instituţii să răspundă la următoarele întrebări şi/sau să înainteze următoarele înscrisuri: - Dacă cele două instituţii au colaborat în temeiul Protocolului încheiat în anul 2009, între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii; - Să înainteze instanţei adresa nr. 0079/2013 din data de 26 septembrie 2013, emisă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi înaintată Serviciului Român de Informaţii; - Să precizeze dacă notele de redare şi materialul foto primite de la Serviciul Român de Informaţii împreună cu adresa nr. 004026677 din data de 22 noiembrie 2013 sunt documente declasificate şi, în caz afirmativ, aceste documente să fie înaintate instanţei (anexat prezentei adrese, se va trimite copia înscrisului aflat la fila nr. 153, vol. al II - lea, dosar Curtea de Apel Ploieşti); - Să se înainteze instanţei DVD –ul marca Verbatim inscripţionat DNA – ST Ploieşti/dosar penal nr. 2/P/2014 primit de la Serviciul Român de Informaţii, în situaţia în care acest document este declasificat (în caz contrar, să se comunice instanţei dacă documentul este clasificat; anexat prezentei adrese se va trimite copia înscrisului aflat la fila nr. 154, vol. al II - lea, dosar Curtea de Apel Ploieşti). Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 18 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 18.02.2019Având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor cauzei, amână pronunţarea asupra probelor solicitate de contestatorul inculpat la data de 18.02.2019. Pe fondul cauzei, în vederea continuării judecăţii în camera preliminară, acordă termen la data de 13.03.2019, orea 14,00.
Incheiere de sedinta din 11.02.2019În vederea continuării judecăţii acordă termen la data de 11.02.2019 orele 14,30.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019Amână cauza la data de 15 ianuarie 2019 orele 14,00 în vederea revenirii cu adresă la SRI - Secţia Judeţeană Dâmboviţa pentru a declasifica documentele înaintate Curţii de Apel Ploieşti prin adresa nr.0038/2018 de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti.
Incheiere de sedinta din 17.12.2018Amână cauza la 17 decembrie 2018, orele 14,00 şi dispune emiterea unei adrese către SRI - Secţia Judeţeană Dâmboviţa pentru a declasifica documentele înaintate Curţii de Apel Ploieşti prin adresa nr.0038/2018 de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti .
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Admite cererea contestatorului – inculpat. Dispune emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti pentru a declasifica documentele înaintate Curţii de Apel Ploieşti prin adresa nr.0038/2018. Respinge ca neîntemeiată cererea Ministerului Public, avînd ca obiect revenirea asupra probelor încuviinţate. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 25 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 25.10.2018Acordă termen la data de 22 noiembrie 2018 ora 14:00 având în vedere cererea formulată de avocatul ales al contestatorului inculpat S**** N****** vizând efectuarea demersurilor necesare emiterii certificatului ORNISS. În baza art.391 alin.1 Cod procedură penală, stabileşte ca deliberarea şi pronunţarea asupra cererilor formulate de contestatorul inculpat S**** N****** prin avocaţi aleşi şi de reprezentantul Ministerului Public să aibă loc în data de 25 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 23.10.2018Admite cererea contestatorului-inculpat, avînd ca obiect emiterea unei adrese către PICCJ – DNA – ST Ploieşti pentru a înainta la dosarul cauzei corespondenţa purtată cu Serviciul Român de Informaţii în legătură cu dosarul penal nr. 2/P/2014, corespondenţă provenind de la Serviciul Român de Informaţii şi destinată PICCJ – DNA – ST Ploieşti; în acest sens se va emite o adresă către PICCJ – DNA – ST Ploieşti. Dispune prorogarea cererii avînd ca obiect chestionarea PICCJ – DNA – ST Ploieşti sau audierea magistratului procuror. Admite în parte cererea avînd ca obiect revenirea cu adresă către Serviciul Român de Informaţii, urmând a se dispune trimiterea unei adrese conţinînd următoarele întrebări: 1. Care este temeiul legal al constituirii de „colectivele de lucru” la care se face referire în adrese, eventual cu referire la Protocolul de cooperare din 4.02.2009, care a fost componenţa lor, în sensul de a se preciza din ce instituţii făceau parte persoanele care alcătuiau colectivele de lucru, precum şi obiectul de activitate al acestora?; 2. În ce consta operaţiunea de integrare pe care, potrivit celor două adrese, urma să o realizeze SRI, noţiune folosită în conţinutul acestor adrese? Fără cale de atac. Cercetată şi pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu astăzi, 1 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 01.10.2018Amână judecarea cauzei la data de 23.10.2018, ora 14.00 - obtinere relaţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În baza art.391 alin.1 Cod procedură penală, stabileşte ca deliberarea şi pronunţarea asupra cererilor formulate de contestatorul inculpat, prin apărătorii săi aleşi, să aibă loc în data de 1 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 26.09.2018Amână judecarea cauzei la data de 26.09.2018, ora 14.00 - lipsă relaţii.
Incheiere de sedinta din 10.09.2018Amână cauza şi dispune trimiterea dosarului la Preşedintele de Secţie în vederea repartizării ciclice.
Incheiere de sedinta din 31.07.2018Amână cauza şi acordă termen la data de 31.07.2018, ora 12.00 - alte cauze.
Incheiere de sedinta din 18.07.2018Amână judecarea cauzei la data de 18.07.2018, 0ra 12.00 - lipsă relaţii.
Incheiere de sedinta din 09.07.2018Pentru a se depune răspunsurile solicitate la dosar amână judecarea cauzei la data de 09.07.2018, ora 12, sala 4.
Incheiere de sedinta din 18.06.2018Admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta încheierii de şedinţă pronunţate la data de 31.05.2018 de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.5765/120/2017/a1 şi în dispozitivul acestei încheieri şi, în consecinţă;. În baza art. 278 C.p.p., dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta încheierii de şedinţă pronunţate la data de 31.05.2018 de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.5765/120/2017/a1, şi în dispozitivul acestei încheieri, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate formulată de contestatorul-inculpat S**** N******, a cărei admisibilitate o constată, şi cu privire la care dispune sesizarea Curţii Constituţionale, priveşte dispoziţiile art. 28 alin. 1) şi 5) din Legea nr. 182/2002, nu ale art. 28 alin. 1) şi 2) din Legea nr. 182/2002 cum, din eroare, s-a menţionat. În baza art. 278 alin. 3) C.p.p., se vor face menţiuni despre îndreptarea de eroare materială dispusă, pe toate exemplarele originale ale minutei şi încheierii îndreptate. Definitivă.. Pronunţată în şedinţa de cameră de consiliu, astăzi 08 iunie 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.06.2018În baza art. 29 alin. 5) din Legea 47/1992, constată inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. 12) C.p.p., şi, în consecinţă, respinge cererea formulată de contestatorul-inculpat S**** N******, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. 12) C.p.p.. Cu recurs, pentru contestatorul-inculpat şi pentru Ministerul Public în termen de 48 de ore de la pronunţare. În baza art. 29 alin. 5) din Legea 47/1992, constată admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1) şi 2) din Legea nr. 182/2002 formulată de contestatorul-inculpat S**** N******, şi, în consecinţă, dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1) şi 2) din Legea nr. 182/2002. Pronunţată în şedinţă de cameră de consiliu azi, 31.05.2018, ora 15:23. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 18.06.2018, sala 4.
Incheiere de sedinta din 31.05.2018În baza art. 29 alin. 5) rap. la art. 29 alin. 1) teza finală din Legea 47/1992, constată inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. 3) C.p.p., 114 alin. 1) C.p.p. şi art. 115 alin. 1) C.p.p., şi, în consecinţă, respinge cererea formulată de contestatorul-inculpat S**** N******, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. 3) C.p.p., 114 alin. 1) C.p.p. şi art. 115 alin. 1) C.p.p.. Cu recurs, pentru contestatorul-inculpat şi pentru Ministerul Public în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă de cameră de consiliu azi, 11.05.2018, ora 15:04. Pentru a se depune relaţii la dosar amână judecarea cauzei la data de 31.05.2018.
Incheiere de sedinta din 11.05.2018Repune pe rol cererea formulată la termenul din 19.04.2018 de către contestatorul-inculpat S**** N****** prin apărător, de a se permite accesul apărării la încheierile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul cărora au fost emise mandatele nr. 00517/24.07.2013 şi , respectiv, cu nr. 005176/01.08.2013, pentru punerea în discuţie a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1) şi 5) din Legea 182/2002, invocată de contestatorul-inculpat prin cerere scrisă primită la Registratura Curţii de Ape Ploieşti. Excepţia de neconstituţionalitate va fi pusă în discuţie la termenul din 11.05.2018, anterior fixat pentru continuarea judecării contestaţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă de cameră de consiliu azi, 03.05.2018.
Incheiere de sedinta din 03.05.2018Amână pronunţarea asupra cererii formulate de avocaţii aleşi ai contestatorului inculpat la data de 03.05.2018 şi acordă termen pentru a se depune relaţiile solicitate de instanţă la data de 11.05.2018.
Incheiere de sedinta din 19.04.2018Pentru a se depune la dosarul cauzei răspunsurile în completare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, amână judecarea cauzei la data de 19.04.2018.
Incheiere de sedinta din 04.04.2018Pentru a se depune la dosarul cauzei răspunsurile solicitate de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, amână judecarea cauzei la data de 04.04.2018.
Incheiere de sedinta din 20.03.2018Pentru a se depune la dosarul cauzei răspunsurile solicitate de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, amână judecarea cauzei la data de 20.03..2018.
Incheiere de sedinta din 26.02.2018Încuviinţează emiterea unei adrese către Înalta Curte de Casaţie şi justiţie prin care se vor solicita următoarele: -declasificarea încheierii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul căreia s-a emis, în baza art. 21 pct. 10 din Legea 535/2004 cu aplic. art. 9 din Legea 14/1992 raportat la art. 3 lit. f) şi l) din Legea 51/1991 privind siguranţa naţională, mandatul cu nr. 005176/24.07.2013(în ipoteza în care încheierea vizează şi aspecte care nu îl privesc pe contestatorul-inculpat S**** N******, se solicită o declasificare parţială, doar cu privire la menţiunile care îl privesc pe contestatorul-inculpat), şi înaintarea acestei încheieri declasificate; -declasificarea încheierii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul căreia s-a emis, în baza art. 20 şi 21 din Legea 535/2004 cu aplic. art. 3 lit. f) şi l) din Legea 51/1991 privind siguranţa naţională, mandatul cu nr. 005176/01.08.2013 (în ipoteza în care încheierea vizează şi aspecte care nu îl privesc pe contestatorul-inculpat S**** N******, se solicită o declasificare parţială, doar cu privire la menţiunile care îl privesc pe contestatorul-inculpat), şi înaintarea acestei încheieri declasificate; -comunicarea încheierii nr. 20 din 26.04.2013 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 10/2013, în temeiul căreia a fost emisă autorizaţia nr. 101 din 26.04.2013. Încuviinţează emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie prin care se vor solicita următoarele: -să se precizeze care a fost organul care a procedat la punerea în executare, în dosarul de urmărire penală nr. 186/P/2012, a autorizaţiei nr. 101 din 26.04.2013 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza încheierii nr. 20 din 26.04.2013 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 10/2013. Respinge celelalte cereri de probatorii formulate de contestatorul-inculpat S**** N******. Pronunţată în şedinţă de cameră de consiliu azi, 23.02.2018.
Incheiere de sedinta din 23.02.2018Amână pronunţarea asupra probelor la data de 23.02.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.02.2018Amână pronunţarea asupra probelor la data de 22.02.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2018Amână pronunţarea asupra probelor la data de 21.02.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.02.2018Amână pronunţarea asupra probelor la data de 19.02.2018 şi acordă termen la data de 26.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2018