B**** C****** C******
InculpatJUDECĂTORIA MANGALIA DOSAR NR. 5781/254/2018/a2 ÎNCHEIERE 07.12.2018. În baza art. 348 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 2 şi alin. 4 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Barbu Cătălin-Ciprian, prin ordonanţa dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia la data de 30.10.2018 în dosarul penal nr. 2724/P/2018, măsură pe care o menţine. În baza art. 215 alin. 1 şi alin. 2 Cod procedură penală, impune inculpatului Barbu Cătălin-Ciprian să respecte următoarele obligaţii pe timpul cât se află sub control judiciar: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat de procuror cu supravegherea sa, respectiv la Poliţia Municipiului Mangalia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu se apropie de martora De La Rosa Troya Maria Consuelo şi să nu comunice cu aceasta direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art. 215 alin. 9 Cod procedură penală raportat la art. 215 alin. 8 Cod procedură penală admite cererea formulată de inculpat şi înlocuieşte obligaţia impusă inculpatului Barbu Cătălin-Ciprian, de a nu depăşi limitele teritoriale ale Municipiului Mangalia, cu obligaţia de a nu părăsi teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza. Măsurile dispuse prin prezenta încheiere vor fi comunicate potrivit dispoziţiilor art. 215 alin.5 Cod procedură penală. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 215 alin.7 Cod procedură penală, potrivit cu care, în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu drept la contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 07.12.2018, ora 09,35.
Incheiere finala dezinvestire din 07.12.2018