A************ J******** A F********* P****** T****
CreditorS*** T**** W******* S*****
DebitorS*** T**** W******* S***** - P*** A************ J******* S** M******* S*** R***** - Î*********** L* U********* S** N** R** I* – 0********* A**** C**
DebitorC****
CreditorP******* C****** L*******
CreditorPentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, în care va prezenta demersurile efectuate şi demersurile ce urmează a fi efectuate în continuare, la care va ataşa toate publicaţiile, inclusiv dovada publicării în B.P.I. a raportului de activitate întocmit, precum şi înscrisurile emise, neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic putând duce la aplicarea unei amenzi. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciului Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar, să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 10.11.2022În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea la Serviciul Arhivă, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar şi să-l publice în B.I.P., dovezile de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 30.06.2022Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publica?iile, inclusiv dovada publicării în B.P.I. a raportului de activitate întocmit, precum şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciul Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar şi să îl publice în B.P.I., dovezile de publicare urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 17.03.2022În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea la Serviciul Arhivă, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar ?i să-l publice în B.I.P., dovezile de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 21.10.2021În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite de la Serviciul Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar, să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar. Menţine dispoziţia de la termenul anterior, în sensul că prorogă discutarea cererii de închiderea procedurii privind debitoarea, după soluţionarea definitivă a cererii de antrenarea răspunderii.
Rezolutie din 20.05.2021În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite de la Serviciul Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar, să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar. Prorogă discutarea cererii de închiderea procedurii privind debitoarea, după solu?ionarea definitivă a cererii de antrenarea răspunderii.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. Se vor cita părţile prin B.P.I., cu menţiunea ca pentru termenul ce se va acorda să precizeze dacă înţeleg să avanseze sume de bani pentru continuarea procedurii şi, funcţie de răspunsul transmis, se va pune în discuţie cererea lichidatorului judiciar cu privire la închiderea procedurii.
Rezolutie din 15.10.2020Suspendat în baza Decretului nr. 195/2020 şi Decretului nr. 240/2020.
PROTEST
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Deschide falimentul simplificat.
Hotarare intermediara 1017/2019 din 19.09.2019Deschide procedura generală. Desemnează administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă SCP MAGISTER SPRL.
Hotarare intermediara 495/2019 din 18.04.2019