Dosar 5819/107/2017* din 26.11.2018

refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5819/107/2017*
Data dosar:
26.11.2018
Instanta:
Tribunalul Alba
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV, FISCAL ŞI DE INSOLVENŢĂ
Obiect:
refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.05.2019 la ora 11:00

    Complet: CAF 11
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de către reclamanta LEACH COSMINA LIVIA prin reprezentant legal - curator LEACH MINERVA SORINELA, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN ALBA – COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP. Anulează Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 6324/08.09.2017 emis de pârâtul din prezenta cauză şi obligă pârâtul la emiterea unui nou certificat de încadrare a reclamantei LEACH COSMINA LIVIA în grad de handicap „grav cu asistent personal”, cu termen de valabilitate 12 luni. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 lei, reprezentând onorariu avocat din prezentul dosar şi din recurs. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se depun la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.05.2019.

    Hotarare 294/2019 din 30.05.2019
  • Sedinta din data de 22.05.2019 la ora 09:30

    Complet: CAF 11
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 30.05.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.05.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.05.2019
  • Sedinta din data de 17.04.2019 la ora 11:00

    Complet: CAF 11
  • Amână cauza

    Faţă de solicitarea reprezentantei convenţionale a pârâtei, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22.05.2019, sala 5, ora 9:30, pentru a lua la cunoştinţă de raportul de expertiză medico-legală depus în cauză.

    Incheiere de sedinta din 17.04.2019
  • Sedinta din data de 27.03.2019 la ora 11:00

    Complet: CAF 11
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 17.04.2019, în vederea efectuării raportului de expertiză medico-legală, potrivit dispoziţiilor stabilite de către instanţă.

    Incheiere de sedinta din 27.03.2019
  • Sedinta din data de 13.02.2019 la ora 11:00

    Complet: CAF 11
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 27.03.2019, în vederea efectuării raportului de expertiză medico-legală, potrivit dispoziţiilor stabilite de către instanţă.

    Incheiere de sedinta din 13.02.2019
  • Sedinta din data de 23.01.2019 la ora 11:00

    Complet: CAF 11
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13 februarie 2019, ora 11:00, sala 5, pentru a se emite adresă către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării raportului de expertiză medico-legală încuviinţat în prezenta cauză cu privire la reclamantă.

    Incheiere de sedinta din 23.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD