S***** S* R*********** P*** S**** G******* V******* N******** & P*********
ReclamantS* E*** D********** D******* S*
PârâtJUDECĂTORIA MANGALIA DOSAR NR. 5831/254/2018 HOT. 06.10.2021. Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta Scoica S.A. în contradictoriu cu pârâta E-Distribuţie Dobrogea S.A. şi având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea unei convenţii prin care să reglementeze limitele materiale ale exercitării dreptului de uz asupra Punctului Trafo amplasat pe terenul situat în mun. Mangalia- Staţiunea Jupiter, str. Gala Galaction nr. 39-41, jud. Constanţa, şi obligarea pârâtei la plata unei indemnizaţii lunare pentru utilizarea Punctului Trafo începând cu data formulării cererii. Constată că reclamanta a renunţat la judecata cererii de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri pentru utilizarea Punctului Trafo cu începere de la data de 08.09.2015 şi până la data formulării cererii. Respinge ca nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Numai cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Mangalia. Pronunţată astăzi, 06.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1451/2021 din 06.10.2021JUDECĂTORIA MANGALIA DOSAR NR. 5831/254/2018 ÎNCHEIERE 22.09.2021. Amână pronunţarea la data de 06.10.2021, ora 15,00. Cu apel odată cu fondul. Cererea de apel se depune la Judecătoria Mangalia. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2021pentru a i se comunica pârâtei răspunsul doamnei expert la obiec?iunile formulate de pârâtă.
Incheiere de sedinta din 09.06.2021pentru înaintarea obiec?iunilor formulate de pârâtă către expertul desemnat în cauză pentru a răspunde la acestea
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamantă prin reprezentant convenţional. Se va reveni cu adresă către expertul desemnat în cauză, doamna Maftei Cristina Letiţia, cu menţiunea de a comunica la dosarul cauzei, în original şi în exemplare suficiente pentru comunicare către părţi, raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză. Se va comunica părţilor câte un exemplar al raportului de expertiză imobiliară, cu menţiunea ca eventualele obiecţiuni la acesta să fie formulate în scris şi anexate la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 07.04.2021, ora 10,00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03.02.2021.
Incheiere de sedinta din 03.02.2021Se va emite adresă către expertul desemnat în cauză, doamna Maftei Cristina Letiţia, cu menţiunea de a efectua expertiza tehnică imobiliară având ca obiectiv: stabilirea valorii pecuniare lunare a dreptului de uz şi servitute ale societăţii pârâte asupra terenului aparţinând societăţii reclamante, situat în Staţiunea Neptun, strada Gala Galaction nr. 39-41, judeţul Constanţa şi afectat de punctului de transformare PT 554 Jupiter Scoica, precum şi asupra punctului de transformare anterior menţionat, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză de domnul expert Cucoară Cristian-Constantin, cu începere de la data introducerii cererii, respectiv 07.12.2018 şi până la data efectuării expertizei, şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată, raportul de expertiză ce urmează a fi întocmit. Pune în vedere reclamantei prin reprezentant convenţional dreptul de a desemna un expert parte care să participe la efectuarea expertizei iar în cazul în care înţelege să-şi exercite acest drept, să comunice în scris la dosarul cauzei, în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei încheieri, numele şi datele de contact ale expertului parte spre a fi comunicate expertului desemnat în cauză. Se va cita pârâta cu menţiunea că are dreptul de a desemna un expert parte care să participe la efectuarea expertizei iar în cazul în care înţelege să-şi exercite acest drept, să comunice în scris la dosarul cauzei, în termen de 5 zile de la primirea citaţiei, numele şi datele de contact ale expertului parte spre a fi comunicate expertului desemnat în cauză. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 03.02.2021, ora 10,00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.11.2020.
Incheiere de sedinta din 18.11.2020Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamantă prin reprezentant legal. Se va comunica părţilor câte un exemplar al raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză cu menţiunea ca eventualele obiecţiuni să fie formulate în scris şi anexate la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Pune în vedere reclamantei prin reprezentant legal să formuleze în scris cererea referitoare la restituirea a 1 din onorariul achitat pentru efectuarea expertizei tehnice topografice. Prorogă administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară după soluţionarea eventualelor obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică topografică. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 18.11.2020, ora 10,00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.09.2020.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Se va reveni cu adresă către expertul topograf desemnat în cauză, cu aceleaşi menţiuni ca şi la termenul anterior, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. d) Cod pr. civilă. Prorogă administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară după administrarea în cauză a probei cu expertiză tehnică topografică. Se va cita reclamanta la sediul procesual ales. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 30.09.2020, ora 10,00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.06.2020.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020Suspendat de plin drept potrivit Decretului nr. 195/2020 al Preşedintelui României.
Incheiere suspendare din 08.04.2020Se va administra din oficiu proba cu expertiză tehnică topografică având ca obiectiv stabilirea limitelor materiale de exercitare a dreptului de uz şi servitute ale societăţii pârâte asupra terenului aparţinând societăţii reclamante, situat în staţiunea Neptun, strada Gala Galaction nr. 39-41, judeţul Constanţa, şi afectat de postul de transformare PT554 Jupiter, Scoica. Desemnează pentru efectuarea expertizei, prin intermediul aplicaţiei de repartizare aleatorie din sistemul Ecris, pe domnul expert Cucoară Cristian-Constantin, din lista experţilor în specialitatea topografie înaintată de Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanţa. Stabileşte onorariu provizoriu pentru efectuarea expertizei la suma de 1300 lei şi cheltuieli de deplasare pentru expert în cuantum de 200 lei. Se vor cita părţile cu menţiunea de a înainta la dosarul cauzei, în termen de cel mult 7 zile de la primirea citaţiei, dovada achitării onorariului provizoriu şi a cheltuielilor de deplasare pentru expert, în sumă de 750 lei fiecare, şi cu menţiunea că au dreptul de a desemna un expert parte care să participe la efectuarea expertizei topografice iar în cazul în care înţeleg să-şi exercite acest drept, să comunice în scris la dosarul cauzei, în termen de cel mult 7 zile de la primirea citaţiei, numele şi datele de contact ale experţilor parte spre a fi comunicate expertului desemnat în cauză. După achitarea onorariului, se vor emite adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru a aduce la cunoştinţă numirea expertului, şi către expertul desemnat în cauză, domnul Cucoară Cristian-Constantin, cu menţiunea de a efectua expertiza tehnică topografică având ca obiectiv stabilirea limitelor materiale de exercitare a dreptului de uz şi servitute ale societăţii pârâte asupra terenului aparţinând societăţii reclamante, situat în staţiunea Neptun, strada Gala Galaction nr. 39-41, judeţul Constanţa, şi afectat de postul de transformare PT554 Jupiter, Scoica, şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată, raportul de expertiză ce urmează a fi întocmit. Prorogă administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară încuviinţată în cauză după administrarea în cauză a probei cu expertiză tehnică topografică. Se va emite adresă către doamna expert Maftei Cristina-Letiţia spre a i se aduce la cunoştinţă măsura prorogării administrării probei cu expertiză tehnică imobiliară după administrarea în cauză a probei cu expertiză tehnică topografică. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 08.04.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.02.2020.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020Se vor cita părţile cu menţiunea că au dreptul de a-şi preciza poziţia procesuală cu privire la proba cu expertiză tehnică topografică pusă în discuţie de către instanţă din oficiu la acest termen de judecată, fie în scris, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, fie la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 19.02.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.01.2020.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020