B****** F*****
PârâtS********* M********
PârâtC***** C******* D******
PârâtO****** S***
PârâtA**** A*****
PârâtRespinge cererea formulată de pârâţii-reclamanţi în contradictoriu cu reclamanţii pârâţi şi pârâţii, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 de zile, ce se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 20.12.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7361/2018 din 20.12.2018Amână pronunţarea la data de 20.12.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2018Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi, ca neîntemeiată. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 29.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 29.11.2018în pronunţare asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind nulitatea parţială a titlului de proprietate. Acordă termen de judecată la data de 12.12.2018 pentru cel de-al doilea capăt de cerere privind Ordinul Prefectului.
Incheiere de sedinta din 14.11.2018solicitare rela?ii
Incheiere de sedinta din 03.10.2018solicitare relaţii
Incheiere de sedinta din 05.09.2018revenire adresă către Comisia Judeteană Ilfov
Incheiere de sedinta din 20.06.2018solicitare relaţii Comisia Judeţeană Ilfov
Incheiere de sedinta din 23.05.2018