D******* F*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală, raportat la art. 91 Cod penal, condamnă pe inculpatul D.F., după cum urmează: pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere" prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C. penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 C. procedură penală , la pedeapsa de 8 luni închisoare. pentru săvârşirea infracţiunii de „complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, prevăzută de art. 48 alin. (1) cu referire la art. 320 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 C. procedură penală, la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals, prevăzută de art. 323 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 C. procedură penală la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 2 C. penal, art. 39 alin. 1 lit. b C. penal aplică inculpatului D******* F***** pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care adaugă un spor de 2 luni reprezentând 1/3 din totalul celorlalte două pedepse de 6 luni inculpatul având de executat 10 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal , suspendă executarea pedepsei de 10 luni închisoare sub supraveghere, termenul de încercare fiind de 3 ani , cf. art. 92 C. penal, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Hotarare 76/2019 din 05.02.2019În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 5 februarie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2019cerere de amanare
Incheiere de sedinta din 10.01.2019